Cautam fraier genial pentru bani putini

Sunt nervoasa.
De ce?
Pai…
Pe langa faptul ca RDS nu functioneaza cum trebuie, din nou, dupa 1000 de telefoane, dupa 100 de vizite la domiciliu, dupa nenumarate invective (sau injective, varianta pentru cei mai saraci cu duhul, daca sunt si din aacestia prin public, ca sa se vada ca nu fac discriminari) si dupa un infinit numar de nervi, ma uit si eu pe ejobs sa vad ce joburi mai apar. Da, sunt in cautare de job. Sunt la ID tocmai din cauza ca vreau sa lucrez. Am oroare fata de scolile din ro, dupa cum bine ati citit de multe ori pe blogul acesta, asa ca prefer sa fac ceva productiv cu timpul meu pana binevoiesc aia sa imi dea diploma. Deci vreau sa lucrez. Nu imi place DELOC sa stau acasa. Urasc sa stau acasa si sa frec menta. E plictisitor. Bat netul in lung si in lat toata ziua, citesc toate aberatiile care este, ma joc, bag si un film, ma uit la un teve, mai cetesc (am mentionat ca is cam pe dinafara prin Brasov ca nu cunosc pe nimeni si deci nu ies la baute cu oameni si imi lipseste al naibii de tare) dar totusi, e de cacao. Nu trece timpul asa usor si eu ma plictisesc de mor. Imi vine sa ma urc pe pereti uneori, dar din pacate, mama nu m-a facut spiderman (frast, macar asa aveam o ocupatie interesanta). Asa, deci, inca o data va spun, ca sa intelegetsi bine de tot: caut un job.
Acuma avem o problema cu jobul asta. Ca eu nu vreau orice. Ca io am pretentii. Am lucrat deja cat sa am ceva experienta pentru cv ca sa fie luat in seama pentru un entry level destul de okay plus ca sunt la PR la faculta. Deci caut ceva dragut si misto in PR. Sau p-acolo. Ca PR e multe in ro, numa PR nu. Sau cel putin in provincie nu e. Recapitulam: job de birou, program fulltime, salar fix, PR.
Si bineinteles, intru pe ejobs, ca acolo e grosul joburilor, alea relevante.  Am incercat si alte site-uri, dar majoritatea publica aceleasi joburi ca cei de pe ejobs sau se incarca extraordinar de greu, iar eu nu are rabdare si chef sa stea dupe serverele lor lente si nemernice. Asa.j
Deci vrem PR, Brasov, intram pe ejobs. Pe langa faptul ca nu exista mai nici un job care sa se apropie de acest domeniu, macar cu cativa milimetri, avem o gramada de anunturi absolut hilare/nesimtite/cretine/imbecile (alegeti voi una dintre ele, toate sunt corecte).
Sa vedem cateva dintre cerinte. Apropo, astea is pentru entry level. Sa ne intelegem de la inceput. Le luam pe liniute, asa ca la scoala, la istorie, ca mie asa imi place:
- experienta minim 1-2-3 ani: bine mai tati, dar DE UNDE? numai ce am terminat liceu/facultate, de unde dumnezeu sa am eu atata experienta in vanzari/marketing/it/pr/you-name-it? Oh, dar nu e doar atat. Sa vedeti si pentru ce se cere astfel de experienta. Ai un job de consultant relatii cu publicul. Nu va lasati inselati de titlu, le trebuie doar o tipa care sa stea langa un telefon, sa raspunda la el si sa zica neste trebi despre compania respectiva sau sa directioneze apeluri prin alte parti. Nimic fancy, nimic care sa ceara studii superioare, nimic extravagant. Dar ei vor experienta de minim 1-2-3 ani. Pentru ca tu sa le raspunzi la telefoane. Am mentionat ca si salarul e pe masura faptului ca raspunzi la telefoane si nu pe masura experientei tale? Da, cam asa e.
- studii superioare: luam acelasi exemplu. Sau si mai frumos, unul dintre preferatele mele de fapt, consultant vanzari. Ce este consultantul de vanzari? Este ala caruia acuma 4 ani, cam asa, ii zicea vanzator. Trolu ala din magazin caruia i te adresai sa iti dea un prods de pe raft sau sa iti zica daca are alt model pe stoc sau din astea. Da, trolul acela este acum consultant vanzari. De ce? Pentru ca acum clientul are nevoi speciale, iar consultantul de vanzari trebuie sa stie sa le satisfaca Deci are nevoie de studii superioare. Pentru ca doar la facultate a invatat cum sa raspunda frumos si articulat la intrebarile aluia care vrea sa isi un frigider si nu stie de care. O alta idee frumoasa ar fi cum ca consultantul de vanzari ar trebui sa stie exact de cum intri pe usa ce produs iti doresti si care ti se potriveste. Cum sta treaba de fapt? Trolilor astora tot vanzatori le zice. Acuma, avem doua tipuri de vanzatori: cei care lucreaza pe salariu fix si niscaiva bonuri si cei care lucreaza pe comision. Dam exemple: merg la domo sa iau frigider (ei cautau consultant vanzari pentru brasov, daca tin bine minte). Consultantul vanzari? Nicaieri. Merg prin tot magazinul? Nicaieri. Cobor, iacata-l pe destept. Sta lejer fara nici o treaba. De fapt, asta a invatat el la facultate. Dar nu scria pe cv si nici in anunt treaba asta, asa ca mergem mai departe. Pe langa ca habar nu avea sa imi prezinte ca lumea un produs, il durea cam in cot daca le fac sau nu vanzare. El are salar fix, il doare in cot. Ca sunt sau nu vanzari, el e multumit. Asa. Cei care lucreaza pe comision, precum fetitele de la Meli Melo iti zambesc, iti dau buna-ziua, sunt dragute, dar sunt niste vulturi de fapt. Ele incearca sa iti identifice nevoia, bineinteles, dar incearca sa iti identifice si alte nevoi, ca sa cumperi cat mai mult, ca sa aiba ele un comision cat mai mare. Vulturi, precum ziceam. Bineinteles, e nevoie de studii superioare si in acest caz. Pentru ca la facultate inveti cel mai bine cum sa interactionezi civilizat si frumos cu oamenii. Daca nu faci facultatea, esti un imbecil si-un salbatec crescut in jungla.
- o a doua limba straina reprezinta un avantaj: Poftim? O a doua limba straina care? Ai capiat? Ah nu, chiar asa scrie in anuntul tau. Anunt detaliat, pentru o firma serioasa, pentru un post decent. O a doua limba straina. In caz ca nu v-ati prins, hai sa va zica Botache care-i spilu. Apa-i treaba merge asa: la ce pana mea le trebe astora cunostintele mele in ale francezei (presupunand ca aia e a doua limba)? Adica….Lor nici macar nu le pasa ca e franceza sau spaniola sau finlandeza. Ei nu sunt interesati care este aceasta limba, doar sa apara pe cv. De ce? PENTRU CA ASA E TRENDY. Pentru ca asta e ceea ce cer toti, in dorinta de a se arata destepti.Insa nu le prea iese.
-abilitati excelente de comunicare/tehnice/design/you-name it : Majoritatea (ca sa nu generalizam, desi nu ar fi o greseala atat de mare) anunturilor cer excelente abilitati de orice fel. Excelenta e cea mai de pret, e cea pentru care angajatorii se dau in vant, pe langa diplome, limbi straine si experienta la greu. Intrebarea pertinenta, logica, de bun simt e: da` remuneratia si conditiile de munca e excelente, adica pe masura cerintelor? In majoritatea cazurilor, raspunsul este NU. S-a auzit si acolo in spate? NU!!! DIncolo in stanga? DIncolo in dreapta? Ati auzit? NU!!!! Bun. Ma bucur ca ne intelegem bine.
-creativitate, dinamism, spirit de echipa: probabil ca nu e nici o echipape acolo, poate doar haosul general din firma, nu vei fi nevoit sa iti folosesti in nici un fel creativitatea, iar dinamismul te va ajuta sa le bagi bani in buzunar in timp ce ei iti vor da mult mai putini decat meriti. Dar spune tu, tu asta care nu are nici un pic de experienta, tu asta care tocmai ai iesit din liceu, asa-i ca suna dragut o asemenea cerinta? Asa-i ca parca ai vrea sa te angajezi la aceasta firma? Exact. Tu si multi alti….incepatori. Bineinteles, e trendul, deci trebuie sa cerem creativitate. E nevoie de multa creativitate pentru a sta in fundul magazinului si a nu il baga in seama pe client. Si din nou, asta se invata doar in facultate.
Acestea ar fi cele mai frecvente cerinte. Acum sa revenim putin la situatia mea. Voi ma stiti pe mine, mai rea de gura si mai spurcata asa, dar stiti ca is de treaba. Mai stiti si ca is desteapta. De restul va zic eo. Nu am studii superioare, deci nu pot raspunde la telefoane si nu pot consulta clienti (le-am facut deja pe ambele). Nu am experienta de 2 ani pentru ca acum 2 ani am terminat liceul si apoi am pierdut un an cu o facultate.  Nu am excelente abilitati de comunicare, dar ma descurc destul de frumos. Cred ca o sa fiu excelenta dupa ce imi dau astia de la Babes diploma. Stiu engleza, ma descurc cu inca doua limbi (da, da spaniola si franceza, mai degraba spaniola).  Sunt creativa, vreau sa lucrez (asta e o mare calitate in ro) si suna bine si faza cu echipa. De ce nu imi gasesc de lucru? Nu stiu, dar ma gandeam ca poate imi explica cineva din public. Valoare am, vorba vine.
Dar sa nu ne mai gandim la mine. Concluzia este ca, de fapt sunt doua concluzii:(le luam din nou pe liniute)
- nu sunt joburi in PR in provincie (sau cel putin nu in Brasov) si nu prea cred ca ma voi angaja prea curand
- astia care fac anunturile sunt ori imbecili ori tampiti si nu prea cred ca ma voi angaja prea curand
Acum m-am calmat. Puteti continua voi discutia. Eu va ascult.
P.S. Ce trist e ca ne-am nascut intr-o astfel de tara…

Terenuri Tartasesti

O zona in continua expansiune la momentul actual este in continuare zona de Nord a capitalei. Desi trebuie notat ca din ce in ce mai multa lume se orienteaza spre achizitia de terenuri din ce in ce mai departe de granita Bucurestiului, se pare ca zona de nord a ramas in continuare preferata in ciuda preturilor mai piperate.
Pe masura ce zona Pipera, si cea de pe DN 1 devine din ce in ce mai aglomerata, cei care doresc liniste si sa se simta cat mai aproape de natura se indreapta catre zone mai indepartate. Una dintre aceste zone, in care cererea de terenuri a crescut este Tartasesti.
Localizat in zona de nord vest al Bucurestiului, Comuna Tarataresti se gaseste de fapt in judetul Dambovita, la iesirea dinspre Chitila spre Targoviste, iar pentru a ajunge acolo va trebui sa parcurgi 30 Km din Bucuresti. Cei mai multi sutin ca aceasta distanta poate fi parcursa in 15 – 20 de minute si poate ca este adevarat in conditii optime de trafic, dar in mod normal probabil ca veti face in jur de 30-45 de minute pana in centru. Nu stiu daca este mult sau putin, si cred ca cel mai bine este pentru fiecare sa hotarasca acest lucru.
Daca si voi sunteti interesat de achizitionarea unui teren in aceasta comuna Damboviteana, puteti gasi multe oferte pe internet. O simpla cautare a cuvitelor - terenuri Tartasesti - va va oferi mai multe informatii despre zona, preturi, infrastructura zonei si localizarea ei.
Personal nu vad un avantaj prea mare in a imi achizitiona un teren in aceasta zona, mai ales daca tin cont de faptul ca sunt alte zone in jurul Bucurestiului mult mai frumoase si mai bine amplasate, unde poti cumpara terenuri la acelasi pret, poate chiar mai ieftin. Dar pana la urma aceasta este o decizie presonala, si care ar trebui sa fie bine documentata, pentru a avea siguranta ca este si cea mai buna.

Bombs and newsletters

Aaaaaaaaaaaaapropo de ce scriam io ieri (postarea anterioara, pentru cei 1000 de fani care inca nu au citit), nu stiu din ce motive obscure pe care le-am uitat pe parcursul acestui an, sunt abonata la neste newsletters de la ejobs. Si imi vine ASTA azi in email. Si deschid. Si citesc. Sa vad si eu, fac ceva gresit, nu imi dau destul silinta?
Se pare ca asa e.
Inainte de a izbucni in ras ( pentru ca acel articol sigur e scris de un puber de 14 ani, care nu stie care-i faza cu interviurile si job-urile prin ro, sau un om mai…intarziat care nu a muncit deloc la viata lui si habar nu are ce se intampla pe Terra), sa ne oprim putin pentru a discuta cateva lucruri. Le luam pe liniute, sistematic, asa cum imi place mie:(ah, titlul articolului e: Cum poti obtine jobul dorit in urma interviului)
- In afara de a decide ce costum sa porti si cum sa ajungi la interviu mai devreme, trebuie neaparat sa faci cercetari asupra companiei si asupra competitiei sale, cu ajutorul motoarelor de cautare (Google, Yahoo, …). Afla ultimele stiri si cat mai multe amanunte despre istoria companiei si ale domeniului acesteia.
Intrebarea pertinenta si logica ce se impune este: De ce as face asta? De ce m-as obosi sa fac research serios despre compania lor? Da, le vizitez site-ul, citesc sa vad cu ce se ocupa sa stiu in linii mari in ce doresc sa ma bag, sa vad daca se merita…Si cam atat. Pentru ce ma intereseaza planurile lor de afaceri in detaliu inainte de a sti daca iau jobul? Nu ma intereseaza. Nici pe ei nu ii prea intereseaza sa auda asta de la mine. Asta e primul argument. Al doilea ar fi: pentru ce ma obosesc eu sa fac acest research cand eu ajung la interviu si ei nici nu mi-au citit cv-ul? Va dau exemplu? Preferatul meu: Oh, ai deja doua facultati terminate?? (am mentionat pe cv cum ca am un an la litere, neterminat, si ca sunt in anul I la CRP; am mentionat si ca am 20 de ani, lucruri care bineinteles au fost trecute cu vederea).
- Pune intervievatorului intrebari despre companie si nevoile acesteia, in ceea ce priveste postul pentru care candidezi. Asculta cu atentie ceea ce iti spune si incearca sa citesti printre randuri. Raspunde cu entuziasm, dar si cu atentie, cum vei putea ajuta compania si cum poti raspunde nevoilor acesteia.
Spre sfarsitul interviului, poti discuta cu intervievatorul cateva din ideile pe care ti le-ai formulat cu grija inaintea interviului. Intervievatorul va fi impresionat de sarguinta ta si de sinceritatea ideilor tale, atata timp cat vei evita sa fii critic.
Deci cum? Nu pricep cum vine treaba asta. Nu o pricep nici sa ma impusti. Ajung la interviu si acolo trebuie sa stiu deja totul despre companie, sa fiu extraordinara, si foarte important, sa le fiu deja angajatul cel mai loial. Va mai amintiti ce am scris ieri despre pretentii exagerate si oferte execrabile? Da, se aplica si aici. Si da, astept o prezentare detaliata a companiei si a postului pentru care vreau sa aplic cand ma duc la interviu. Si da, voi fi critica daca e de rahat jobul. Si nu, nu sunt chiar atat de tampita incat sa stau sa accept o oferta jalnica fara sa spun ceva.
- Vorbeste, ca si cand deja ai obtinut jobul, despre lucrurile pe care de-abia astepti sa le faci de indata ce incepi lucrul acolo.
Mi se pare absolut disperat si oribil sa faci acest lucru. E ca atunci cand dai peste un angajator care te cheama la interviu si de cum iti pune doua trei intrebari, ii mirosi disperarea. Pentru ca jobul e oribil si nimeni nu il vrea. Cam acelasi lucru.
- Intreaba cand poti incepe lucrul: saptamana urmatoare sau peste doua saptamani – punand o intrebare de acest tip, poti obtine un raspuns favorabil de la angajator mai devreme decat oferta oficiala.
DIn nou, miroase a disperare de la o posta.
Si acum partea mea preferata:
- Un interviu de succes poate fi urmat de o oferta in doar cateva zile, daca stii sa actionezi ca un adevarat profesionist.
Mai intai, da un scurt telefon intervievatorului pentru a-i multumi pentru timpul acordat – daca nu este disponibil, trimite-i un email. Apoi, trimite-i o scrisoare, batuta la masina sau scrisa de mana, care sa includa cateva idei personale, inovatoare, care ar putea ajuta compania sa se dezvolte. Poti include o scurta documentatie – orice ar putea convinge cat de serios doresti sa contribui la succesul companiei.
Vrea careva sa comenteze pe marginea acestui paragraf? Nimeni?? Inteleg, am pierdut si eu sirul din cauza rasetelor isterice.
- Daca nu obtii un raspuns pentru nici una dintre aceste incercari intr-o saptamana, poti suna intervievatorul sau managerul departamentului de HR pentru a-ti exprima din nou entuziasmul pentru acest job
Nu cred ca mai e nevoie de comentariu.
Ghiciti cine nu va mai primi de azi inainte newsletters de la ejobs?
Botache! Botache!

Jazz

Nu prea am chef sa va scriu acum, pentru ca sunt foarte bucuroasa,  dar cred ca datorez fanilor niste explicatii.  E vacanta de vara, o sa dispar o vreme buna. Dar inainte vreau sa faceti cu totii cunostinta cu noul meu motan, Jazz.
Are cam 2 luni, e jucaus si frumos. Speram ca ne vom intelege bine. Astazi l-am adoptat.
In rest, nimic nou. Distractie faina sa aveti vara asta. Sa curga muzica buna si berea. Si sa fie cat mai multa vreme buna pentru balaceala.
Mai vorbim. Pa.

Din experienţa mea cu angajatorii români

Okay, ştiu că ultimele mele postări legate de piaţa de locuri de munca/greutăţile legate de găsirea unui job pe care le-am întâmpinat de câteva luni încoace nu au fost tocmai cele mai drăguţe posibile. Mi s-a reproşat limbajul cu care am abordat subiectul şi tind să dau dreptate persoanei care a făcut acest lucru. Aşa că am ales să mă calmez puţin şi să abordez subiectul cu puţin mai multă luciditate de această dată.
Facem o mică recapitulare înainte de a intra în subiect: am scris despre anunţuri, am scris despre angajatori, am scris despre neajunsurile acestora şi am scris mult prea puţin despre aşteptările mele. În următoarele paragrafe am să repar această „greşeală”. Poate că pentru voi nu este un subiect tocmai extraordinar sau demn de atenţie, poate unii veţi empatiza cu mine. Oricum ar fi, scriu rândurile acestea exclusiv pentru mine de data aceasta. Un fel de limpezire a gândurilor care îmi tot zboară printre minte. Voi scrie însă şi despre interviurile la care am fost chemată, mai exact părţile hilare/triste ale acestora. (din perspectiva mea)
Vă mai dau încă o şansă să închideţi browserul!
Okay, am să mizez pe faptul că au rămas încă doi cititori prin public şi am să construiesc următoarele paragrafe sub forma unui dialog.
Cum spuneam, în postările anterioare am reuşit să neglijez partea cea mai importantă despre care trebuia să scriu şi anume aşteptările mele de la un job. Pentru că sunt un om căruia îi place ordinea şi disciplina, am să împart discuţia noastră pe câteva categorii. Mai exact, am să grupez aceste aşteptări în diferite categorii. Avem deci: planul personal, planul satisfacţiei profesionale, planul material.
Începem cu ce e mai important. Din punct de vedere personal, ce fel de aşteptări am de la un loc de muncă? Păi să revizuim puţin situaţia mea actuală. Sunt studentă în anul 2 (da, am reuşit să depăşesc pragul, autografele după show) la Comunicare şi PR, la distanţă. De ce sunt la distanţă? Pentru că în momentul în care aplicasem la facultatea respectivă lucram şi îmi plăcea faptul că îmi câştigam banii de buzunar singură şi adunam experienţă relevantă pentru CV-ul meu. Aşa că am decis că voi continua pe acest drum. Ştiam că sunt necesare şi importante studiile superioare (mai ales pentru angajatorii din România) aşa că am decis să le fac pe amândouă în paralel. După un semestru, am decis să mă mut în Braşov din motive personale. Faptul că aveam studiile la distanţă se dovedise o mişcare destul de inteligentă din partea mea, cât despre un job, eram încrezătoare în inteligenţa, calităţile şi talentul meu, oricât de clişeu ar suna aceste lucruri. Eram sigură că voi reuşi relativ repede să îmi găsesc un loc de muncă pe măsura aşteptărilor mele. Nici măcar nu bănuiam că voi sta atât de mult timp pe tuşă. Fiind un om destul de activ, nu mi-a plăcut niciodată să stau prea mult şi să pierd timpul degeaba, mai ales de când am început să lucrez şi am văzut că îmi place. Aşa că un job era important mai ales din acest punct de vedere. Altul ar fi faptul că mutarea la Braşov pentru mine însemna într-un fel încetarea temporară a activităţilor sociale, precum ieşiri în oraş cu prietenii şi alte asemenea, dat fiind faptul că prietenii mei au rămas, majoritatea, în Cluj. Posibilitaţile de găsire a unui cerc de prieteni, de vârsta mea, erau destul de mici. Nu activam la nici o facultate din acest oraş, iar pe internet nu mai aveam nevoie să cunosc oameni noi. Cunoşeam deja destui.
Acestea ar fi cele două aşteptări pe care le aveam şi le am încă de la un job, pe plan personal. Probabil după ce mă voi angaja, voi reveni cu o postare pentru a da de veste dacă sunt dezamăgită sau nu din aceste puncte de vedere.
Dar până atunci, să trecem mai departe. Să vorbim puţin (cât de puţin se poate, bineînţeles) despre aşteptările mele din punct de vedere al satisfacţiei profesionale.
Îmi doresc o carieră. Fac această precizare, în cazul în care existau dubii până acum. Este foarte important pentru mine să îmi fac singură banii, să fiu stăpână pe un domeniu, să excelez în el, să am responsabilităţi, un scop şi un cuvânt important de spus. Nu am să trag eu concluziile, să deducă cine vrea câte ceva despre caracterul meu din ceea ce am scris aici. Sunt şi realistă. Am 20 de ani. Nu mă aştept să primesc totul acum, dintr-o dată. Sunt dispusă să lucrez, sunt dispusă să învăţ, mă adaptez uşor la o multitudine de situaţii şi sunt al naibii de optimistă, ceea ce mă face şi desirabilă din punct de vedere al grupului în cadrul căruia activez. Aşa că, mai pe scurt, ce îmi doresc de la un job? Să îmi dea ocazia să arăt ceea ce pot, să îmi valorific potenţialul, să profit de calităţile cu care m-a înzestrat natura, să îmi lase un anumit spaţiu pentru a lua decizii şi să îmi dea ocazia să îmi exprim părerile.
Domeniul? Păi, dat fiind faptul că sunt sutdentă la Comunicare şi PR, caut ceva în PR sau advertising în principal, iar dacă aceste domenii nu oferă nimic, întindem sfera căutărilor şi includem marketing (online, că din acela am mai prins la jobul anterior) şi vânzări.
Ce a urmat? Se pare că am ţintit prea sus. În provincie nu se prea găsesc joburi de PR. Prima dezamăgire. În advertising, la fel, sau dacă se găsesc se cer studii superioare, inclusiv pentru junior copywriter, post pentru care vrusesem să aplic, dat fiind faptul că mă consideram persoana perfectă pentru job. N-a fost să fie. A doua dezamăgire. Marketing? Da, dar nu online şi din nou, multe studii superioare şi multă experienţă. A treia dezamăgire. Ce a mai rămas? Ah, vânzări. Ultima variantă. Varianta care era pe listă doar dacă, doamne fereşte, celălalte picau. Aşa că am pus cv-uri. Sales reprezentative, consultant vânzări, reprezentant vânzări, relaţii cu publicul şi tot aşa.
Să vă povestesc câte puţin şi despre interviuri dacă tot am ajuns aici.
Am fost întrebată de curând la câte interviuri am fost chemată în aceste 5 luni de când caut job. Am răspuns că peste 10. Să fi fost 15? Poate. În jur de. Multe, puţine? Contează numărul? Pentru mine nu. Contează ce am învăţat în urma acestor experienţe şi cel mai important, contează că după nici unul dintre acestea nu am primit un al doilea telefon.
De ce am fost refuzată?
În unele cazuri nu eram potrivită pentru job. Ceea ce, am aflat şi eu de câteva luni încoace, poate însemna că eşti sub aşteptări sau eşti mult prea bun. Da, am fost refuzată şi pe motivul că sunt prea talentată sau am un cv mult prea bun pentru un anumit loc de muncă. Nu spun că intervievatorii nu aveau dreptate, dar eram prea dărâmată şi nu mai doream răspunsuri negative. Aşa că mă prefăceam interesată. Au fost cazuri în care am fost la interviuri şi nu am fost întrebată mai nimic despre cariera mea de până acum, dar foarte multe despre viaţa mea personală. Am aflat că e un avantaj faptul că sunt necăsătorită, pentru că multe femei căsătorite se angajează acum, iar apoi rămân însărcinate, ceea ce nu e situaţie prea bună pentru angajatori. Au fost cazuri în care am refuzată din cauza faptului că nu am studii superioare. Din păcate, am mai aflat ceva. Faptul că am experienţă nu valorează prea mult, dacă apare un alt candidat care are studii superioare şi poate experienţă mai puţină decât mine. Au fost cazuri în care nu am fost destul de drăguţă, frumoasă, elegantă sau potrivită din punct de vedere al aspectului fizic. Sunt ceva mai plinuţă, e adevărat, dar dau bine pe peliculă. Se pare însă că nu toţi angajatorii sunt de acord cu mine. Am aflat că majoritatea te întreabă ce ştii despre compania lor, dar ei nu ţi-au citit cv-ul înainte de a te chema la interviu. Am mai observat că mulţi ( mai ales cei de la companii serioase) aşteaptă loialitate din partea ta, înainte ca ei să îţi prezinte oferta lor şi condiţiile în care îşi vei desfăşura activitatea în cadrul companiei lor. Am mai fost refuzată pentru mult prea multă siguranţă de sine şi sinceritate. Da, aveam de gând să părăsesc postul dacă nu îmi oferă condiţii de avansare. Da, ştiu exact ce îmi doresc din punct de vedere profesional. Da, îmi place munca în echipa, dar nu, nu am o problemă cu munca individuală. Da, nu am studii superioare, dar învăţ rapid şi bine, muncesc mai mult ca să compensez lipsa de experientă şi îmi dau silinţa să duc lucrurile la capăt.
Nu m-au dus niciunde aceste calităţi ale mele, până în prezent.
Dar am învăţat lucruri importante. Am învăţat cum să vorbeşti la interviu, ce anume să prezinţi, cu ce defecte te poţi lăuda, cu ce calităţi nu te poţi lăuda şi mai ales, cum ar trebui să îţi construieşti imaginea. Imagine pe care o vrei impecabilă, pentru că pe internet se pot găsi o mulţime de lucruri despre tine, cu o simplă căutare pe google. Aşa că ai grijă ce scrii. Am învăţat să fiu mai sigură pe mine când vine vorba de interviuri şi pe alocuri, când e cazul, să zic nu.
Nu cred că mai e nevoie să recapitulăm, aşa că trecem la ultima parte a discuţiei şi anume aşteptările mele pe plan financiar.
E o treabă spinoasă la interviu, din câte am observat. E greu să estimezi ceea ce vor ei să audă. Încerci să găseşti suma care îi va mulţumi atât pe angajatori, cât şi pe tine. Dar eu nu cunosc sumele care se oferă în Braşov. Aşa că, pentru a arăta că nu sunt lacomă şi anumite lucruri sunt la fel de importante, ba chiar mai, ca şi banii pentru mine, am decis să le spun care a fost ultimul meu salariu. De aici se pot trage mai multe concluzii. Că vreau mai mult? Normal că vreau mai mult. De ce să fim ipocriţi şi să nu recunoaştem? Lucrez cu drag şi spor, dar nu pe un salariu derizoriu. Măcar transportul şi masa de prânz să mi le pot permite din suma respectivă. (unii nu ofereau nici măcar atât) Vreau mai mult, dar accept şi suma respectivă, dacă aceasta se va mări în timp, în funcţie de performanţele mele ( care vor fi, fără îndoială). Mai puţin? Nu, mulţumesc. Din disperare, poate. Deşi…Aş putea face un compromis. Anume: dacă jobul este într-adevăr unul bun, oferă nişte perspective, iar compania este mare şi serioasă, da, de ce nu? Altfel, e clar că nu voi accepta mai puţin. Cam asta ar fi tot.
In concluzie, şi recunosc, aceasta e partea cea mai grea, concluzia, deoarece inspiraţia mă părăseşte aproape complet până în acest stadiu, sunt încă în căutare de job. Am început să scriu scrisori de inteţie, să fac selecţii mai riguroase, mai ‘la sânge’, să îmi controlez vorbele pe internet şi să am mai multă răbdare. Habar nu am ce îşi doresc angajatorii, deşi am discutat cu câţiva, am primit sfaturi de la unii dintre ei, am citit perspectivele altora. Depinde într-un final de situaţie. Măcar sunt ceva mai înţeleaptă acum. Sper să nu mai dureze prea mult timp căutarea.
Wish me luck!

The hungry penguin

Nu sunt eu cea mai ‘green’ persoana de pe planeta, dar ma uitam la teveu zilele (serile) astea si am dat si peste acest mic video. Mi s-a parut foarte tare si m-a intristat, asa un pic.


Nu incep sa plang, nici sa pornesc campanii (inca), dar cred ca voi face niste mici schimbari: imi voi stinge calculatorul de acum inainte, cand plec de acasa; nu voi mai lasa lumini aprinse aiurea prin casa; voi opri apa in timp ce ma spal pe dinti. Actiuni de bun simt, de altfel. Imi plac penguinii. Si ursii polari. Si as vrea ca ei sa mai ramana o vreme printre noi.